Ovidiu Hațegan va fi arbitru de rezervă la primul meci din optimile Euro 2020

Ovidiu Hațegan va fi arbitru de rezervă la primul meci din optimile Euro 2020
  • Publicat:

Arbitrul român Ovidiu Hațegan a fost delegat la primul meci din optimile Euro 2020, Țara Galilor – Danemarca, dar ca rezervă. Partida este programată sâmbătă, la Amsterdam, de la orele 19:00.

Brigada de arbitri va fi una din Germania și este compusă din Daniel Siebert, la centru, asistat de Jan Seidel și Rafael Flotyn la cele două tușe, în timp ce în camera VAR se vor afla Dastian Dankert, Christian Dingert, Christian Gittelmann și Marco Fritz.

Ovidiu Hațegan va fi arbitru de rezervă la Țara Galilor – Danemarca, primul meci din optimile Euro 2020

Ovidiu Hațegan a arbitrat la Euro 2020, până acum, două partide din faza grupelor, Polonia – Slovacia (1-2) și Italia – Țara Galilor (1-0). Românul a arătat până acum două cartonașe roșii, cele mai multe de la turneul final, câte unul în fiecare meci arbitrat.

Ultimul dintre acestea, cel arătat galezului Ampadu pentru un fault direct pe gleznă asupra lui Federico Bernardeschi, a fost amplu contestat de către fanii din Țara Galilor. Românul a fost apărat de un fost arbitru din Premier League, Peter Walton, care a fost de acord cu decizia lui Hațegan de a-i arăta cel de-al doilea cartonaș galben lui Ampadu.

„Poți vedea clar că Ampadu a întârziat intervenția, pune piciorul forțat pe glezna jucătorului italian. VAR are să verifice, dar mi-e teamă că va fi cartonaș roșu, pentru că în instrucțiunile UEFA de dinaintea meciurilor se anunță că astfel de faulturi trebuie sancționate cu cartonaș roșu”, a declarat Walton, în prezent expert ITV în arbitraj.

Ethan Ampadu i-a solicitat explicații lui Hațegan, dar n-a făcut-o pe un ton vehement, conștient de ceea ce a făcut. Bale a reacționat imediat și și-a calmat colegul.

La 20 de ani și 279 de zile, Ampadu a bifat un record nedorit, devenind cel mai tânăr jucător care vede direct cartonașul roșu într-un meci jucat la un Campionat European.

Pe 14 iunie, la primul meci pe care l-a condus la Euro 2020, Hațegan a avut de luat o altă decizie dură. El a acordat un cartonaș roșu și în duelul Polonia – Slovacia (1-2). Atunci, arbitrul român i-a dat două cartonașe galbene lui Krychowiak.

George Nistor / Autor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România: E un exemplu
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România:…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
ITP de două ori pe an. S-a schimbat legea în România pentru aceste vehicule
ITP de două ori pe an. S-a schimbat legea în România pentru aceste vehicule
FILMUL crimei din Crângași! Detalii șocante: Ce s-a întâmplat, de fapt
FILMUL crimei din Crângași! Detalii șocante: Ce s-a întâmplat, de fapt
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×